Peste un milion de lei, transferați de CNAM în baza noului mecanism de acordare a alocațiilor pentru pacienții cu tuberculoză

Peste un milion de lei, transferați de CNAM în baza noului mecanism de acordare a alocațiilor pentru pacienții cu tuberculoză

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat 1,2 milioane de lei către 41 de instituții medicale pentru a acoperi cheltuielile pentru produse alimentare și transport, suportate de pacienții cu tuberculoză care urmează tratamentul în condiții de ambulatoriu.

Pacienții vor primi acești bani pe card, în baza noului mecanism de acordare a alocațiilor, care înlocuiește sistemul precedent, bazat pe tichete alimentare și bani pentru transport.

Astfel, începând din acest an, fiecare pacient cu tuberculoză care urmează tratamentul în condiții de ambulatoriu beneficiază gratuit de un card bancar, cu ajutorul căruia va putea procura produse alimentare din orice magazin din țară care dispune de terminal de plată. În același timp, banii destinați transportului vor putea fi extrași de pe card lunar, în sumă de 150 de lei.

Cardul este deservit gratuit, iar transferul banilor pe card va fi efectuat doar pacienților care respectă cu strictețe tratamentul pe durata unei luni.

Acest mecanism simplificat oferă o modalitate mai rapidă și mai convenabilă de a beneficia de ajutorul financiar necesar pentru motivarea pacienților în efectuarea tratamentului, fapt ce va contribui la o administrare mai eficientă a resurselor respective.

Banii sunt transferați lunar de către instituțiile medicale care țin evidența pacienților respectivi și au încheiate contracte cu CNAM.

Share