Peste 9 mln. lei – spre confiscare-n folosul statului și condamnări la 9 ani închisoare în dosarul celor peste 440 mii euro de contrabandă

Peste 9 mln. lei – spre confiscare-n folosul statului și condamnări la 9 ani închisoare în dosarul celor peste 440 mii euro de contrabandă

Grație eforturilor procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Sud,” instituția anunță acum condamnarea la închisoare pentru 9 ani a celor doi cetățeni ai Ucrainei, învinuiți pentru introducerea ilegală în Moldova a peste 440.000 euro, în aprilie 2023.

Convertiți în valuta națională a Moldovei, suma de bani spre confiscare-n bugetul statului acum echivalează cu aproape 9.000.000 lei, aceasta fiind una din cele mai mari capturi de bani de contrabandă în Moldova, în 2023.* De asemenea, la solicitarea procurorilor, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a ambelor mașini folosite la comiterea infracțiunii, în sensul achitării echivalentul costului acestora de peste 140.000 lei și respectiv de aproape 240.000 lei. Trebuie remarcată de asemenea și examinarea proximă a dosarului de către Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești – 6 luni de zile, pentru a evita încălcarea principiului termenului rezonabil al examinării judiciare.

Reamintim, banii erau camuflați într-o boxă audio din mașină, fără ca să fie declarați în vamă, la intrarea în țară din Ucraina. Atunci, la solicitarea procurorilor PCCOCS, atât organizatorul contrabandei, cât și transportatorul banilor au fost plasați în arest preventiv, prelungit ulterior repetat. Acum, aceștia au fost escortați în penitenciar pentru ispășirea pedepsei, direct din sala de judecată.

Așa cum în continuare condamnații sunt în drept să conteste sentința, până la devenirea definitivă a acesteia, cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției potrivit legii.

*În același an, a fost trimis în judecată dosarul tentativei de contrabandă cu 550.000 euro (peste 10.000.000 lei), iar în 2021, a fost condamnată o altă persoană, pentru tentativă de contrabandă cu peste 1.500.000 euro (peste 30.000.000 lei).

Share