Peste 600 de petiții au fost examinate de CNAM în 2022
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a înregistrat pe parcursul anului trecut peste 600 de petiții, dintre care mai mult de jumătate au fost recepţionate în format electronic.
Reprezentanții CNAM au oferit răspuns la toate petițiile, iar problemele descrise au fost elucidate, fiind luate și măsuri pentru remedierea lor.
Tematicile abordate cel mai frecvent de petiţionari s-au referit la acordarea sau suspendarea statutului de persoană asigurată, mărimea, modul şi termenele de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), restituirea sumelor plătite eronat în fondurile AOAM. Aceste tematici au constituit subiectul a 253 de petiții.
Peste 170 de cereri s-au referit la listele de aşteptare, organizarea tratamentului în cadrul programelor speciale în baza listelor de așteptare, modalitatea de a face online programare la servicii de înaltă performanță.
Alte subiecte formulate în petiții vizează accesul la servicii medicale în volum deplin şi de calitate, asigurarea cu medicamente sau dispozitive medicale compensate, achitarea unor plăţi nejustificate sau informale pentru medicamente și servicii medicale, înregistrarea la medicul de familie sau schimbarea acestuia, accesul la serviciile medicilor specialiști.
În cazul a 32 de petiții au fost solicitate date din Sistemul informaţional automatizat „Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală” cu referire la persoanele fizice sau juridice. Totodată, 50 de plângeri au fost direcţionate de către alte instituții publice şi au vizat aspecte ce intră în atribuţiile CNAM.
Petiţiile în adresa CNAM pot fi depuse prin e-mail – petitii@cnam.gov.md, poșta tradiţională (mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46), dar şi prin intermediul serviciului „Petiţii on-line” de pe site-ul CNAM – http://cnam.md/?page=126.
De asemenea, Serviciul telefonic Info-CNAM 0 800 99999 a înregistrat în anul 2022 circa 33 de mii de apeluri, cu 5000 mai multe față de anul precedent. Cele mai multe întrebări au vizat obținerea și verificarea statutului de persoană asigurată în sistemul AOAM, lista de așteptare pentru operațiile de protezare și de cataractă, pașii de acces la acordarea asistenţei medicale și alte informații despre drepturile și obligațiile beneficiarilor.
În 2022, directorul general al CNAM şi conducătorii agenţiilor teritoriale au primit în audienţă peste 200 de persoane.