
Peste 5 mii de persoane angajate, prin intermediul ANOFM de la începutul anului 2025
5 134 de persoane, aflate în căutarea unui loc de muncă au fost angajate în câmpul muncii, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), de la începutul anului 2025. Printre acestea se numără 1663 șomeri (32%) și 65 șomeri-zilieri sau șomeri angajați pe perioadă determinată până la 3 luni.
„Continuăm să ajutăm cetățenii să-și găsească un loc de muncă decent și legal. Le mulțumesc colegelor și colegilor de la Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă, în special, din teritoriu pentru dedicație și implicare”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Din cele 5134 persoane plasate în câmpul muncii, 1919 sunt femei (38%), 881 persoane cu vârsta 55 ani și peste (17%), 54 de persoane persoane cu dizabilități, 28 migranți reveniți de peste hotare și 13 persoane de etnie romă.
Din cei 1663 șomeri plasați în câmpul muncii, 835 sunt femei (50%), 1050 de locuitori din mediul rural (21%), 526 de tineri între 16 și 35 de ani (10%), 256 persoane cu vârsta de 55-63 ani (65%), 54 de persoane cu dizabilități (1%), 27 migranți reveniți de peste hotare și 13 romi.
Aceste persoane s-au angajat în diverse domenii economice, precum: 30% – alte activități de servicii colective, sociale și personale; 15% – construcții; 14% – agricultură; 12% – industrie; 11% – comerț cu ridicata și cu amănuntul; 4% – administrație publică; 4% – sănătate și asistență socială; 4% – învățământ; 2% – transporturi, depozitare și comunicații.
ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. Serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.
Mai multe informații pot fi obținute apelând gratuit la numărul Centrului de apel al ANOFM – numărul 0 8000 1000, sau vizitând portalul www.angajat.md.
Reamintim că, în anul 2024, 16 699 persoane au fost ajutate de ANOFM să-și găsească un loc de muncă, ceea ce ar însemna că circa 25% din toți șomerii din Moldova au fost plasați în câmpul muncii prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Aceste rezultate se datorează reformei ANOFM, care a fost inițiată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în anul 2023.