Peste 400 g de marijuana, deconspirate la vama Leușeni
Ofițerii serviciilor specializate ale Vămii au deconspirat și anihilat o schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții mari.
Pe acest caz sunt reținuți doi locuitori ai raionului Hîncești, care au încercat să scoată ilegal din țară 420 de grame de marijuana.
Stupefiantele au fost depistate de către vameșii de la Leușeni în data de 5 februarie curent, într-un autocar de pe ruta Chișinău-București. Masa vegetală era împachetată într-o folie de staniol, care era prelucrată cu cafea măcinată în vederea camuflării mirosului specific.
Actualmente, organul de urmărire penală al Serviciului Vamal întreprinde măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii relevate și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.
Cei doi învinuiți sunt plasați în arest la domiciliu, în privința acestora fiind inițiat un dosar penal pentru tentativa săvârșirii infracțiunii de contrabandă. În cazul în care le va fi demonstrată culpabilitatea, suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.