
Peste 35 mii de vizitatori au mers la muzeele naționale de Ziua și Noaptea Muzeelor 2025
În perioada 17–18 mai 2025, muzeele din subordinea Ministerului Culturii au înregistrat un flux impresionant de public cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor. Potrivit informațiilor oferite de instituțiile muzeale, în cele două zile de sărbătoare, 35 078 de persoane au participat la activitățile organizate în cadrul celor mai importante muzee ale Republicii Moldova.
Cei mai mulți vizitatori – Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Cu un număr de 15 539 vizitatori, Muzeul Național de Istorie a Moldovei s-a situat în fruntea clasamentului. Sub genericul „Viitorul muzeelor în comunități în continuă schimbare”, evenimentul a oferit acces gratuit la expoziții, precum și o varietate de activități interactive, printre care:
- Comunitatea Medievală – demonstrații de tir cu arcul, reconstituiri istorice și expoziții tematice;
- Comunitatea Cucuteniană – ateliere de creație inspirate din cultura Cucuteni;
- Comunitatea Tinerilor Muzicieni – recitaluri ale elevilor de la Liceul Republican de Muzică „S. Rahmaninov”;
- Comunitatea Motocicliștilor – expoziție de motociclete și acțiuni caritabile;
- Comunitatea Cărturești – ateliere de povești pentru copii;
- Vernisajul expoziției „Armonia Frumuseții. Eleganța Atemporală a Covoarelor Azere”, dedicat patrimoniului textil azer.
Muzeul Național de Artă al Moldovei – 9 600 vizitatori
Atmosfera vibrantă a serii de 17 mai a adus un aflux semnificativ de vizitatori la Muzeul Național de Artă al Moldovei, unde publicul a explorat expozițiile de artă națională și universală, precum și expozițiile temporare:
- „Abundență | Lushness” – expoziție dedicată artistelor din Polonia;
- „Gliss” – fotografie de Victor Eugen Mihai-VEM;
- „Din adâncuri spre lumină” – pictură de Dirk Balke (Germania).
Programul a fost completat de ateliere creative pentru toate vârstele, performance-uri artistice și recitaluri muzicale.
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală – peste 6 300 vizitatori
În spiritul genericului internațional, Muzeul a propus activități ce au implicat comunitatea: de la Târgul Meșterilor Populari, la ateliere de creație, recitaluri folclorice, vernisaje și proiecții de film. Un moment aparte a fost expoziția „Muzeul Casa Părintească – un sfert de veac în beneficiul comunității”, în prezența fondatoarei Tatiana Popa și a Ansamblului „Doruleț”.
Alte instituții muzeale din subordine și numărul de vizitatori:
- Muzeul Național al Literaturii Române – 1567 vizitatori: vizite ghidate, proiecții de film, ateliere pentru elevi și explorări în grădina muzeului;
- Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” – 1566 vizitatori: ghidaje tematice, spectacole pentru copii și activități interactive;
- Casa-muzeu A.S. Pușkin – 422 vizitatori;
- Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova – 50 vizitatori: tururi ghidate multilingve în Cimitirul Evreiesc și o sesiune online despre patrimoniul evreiesc basarabean.
Ministerul Culturii mulțumește tuturor instituțiilor implicate pentru efortul depus în organizarea acestui amplu program cultural, precum și publicului larg pentru participarea entuziastă.
Muzeele își reconfirmă statutul de spații deschise și vii, relevante în viața comunităților, oferind nu doar acces la patrimoniu, ci și oportunități de educație, dialog și implicare activă.