
Peste 340 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt cetățeni ai Republicii Moldova
Potrivit datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, la data de 30 iunie 2025, în Registrul de stat al populației erau luați în evidență 375 044 de persoane din regiunea transnistreană (domiciliu, reședință temporară, alte forme de înregistrare). Din acest total, 354 718 persoane sunt domiciliate în stânga Nistrului şi municipiul Bender, 347 161 dețin cetățenia Republicii Moldova, iar 7 557 sunt cetățeni străini.
Conform aceleiași surse, 264 692 de locuitori din regiunea transnistreană dețin acte de identitate de uz intern valabile, iar 232 669 dețin pașaportul valabil al cetățeanului Republicii Moldova.
Ca urmare a amendamentelor privind simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, în perioada 19 aprilie 2018 – 30 iunie 2025, în condițiile acestor prevederi legale 43 505 de persoane au fost recunoscute cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 28 197 (circa 65%) sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender, care au obținut deja acte de identitate de cetățean al Republicii Moldova.
Procesul de documentare a locuitorilor din stânga Nistrului reflectă angajamentul constant al autorităților Republicii Moldova de a facilita reintegrarea acestora în cadrul legal național, asigurându-le accesul la servicii publice și garantarea drepturilor fundamentale. În același timp, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de multiple avantaje oferite de statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană, inclusiv libera circulație în spațiul UE și acces la numeroase oportunități economice, educaționale și sociale.