Peste 20 de polițiști – instruiți de experții FBI. Pînzari: „Este o bună oportunitate pentru colegii mei”
Un atelier de lucru, organizat cu sprijinul Ambasadei SUA, a avut loc la Brigada cu Destinație Specială „Fulger”. Astfel, timp de cinci zile, 25 de polițiști din mai multe subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției au beneficiat de un curs de instruire cu genericul „Negocieri în situaţii de criză”, susţinut de instructori ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI), sub egida programului anual strategic al FBI.
Situaţiile de criză, precum: protestele violente în masă, atacurile teroriste şi atacurile la securitatea statului de drept – reprezintă o palieră nouă pentru entităţile de drept ale Republicii Moldova, consolidarea acestor pârghii de acţiune pentru organele de forţă constituie o cerinţă imperativă.
Astfel, scopul primordial al cursului a constituit dezvoltarea capacităţilor teoretice şi deprinderilor practice în domeniul gestionării situaţiilor tensionate, precum şi preluarea celor mai bune experienţe de la experţii americani.
„Este o bună oportunitate pentru colegii mei să beneficieze de experienţa dumneavoastră în domeniul de Negociere a situațiilor de criză, care este o palieră nouă pentru Republica Moldova”, a comunicat șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari.
La finele cursului, participanţii au fost certificaţi de către instructorii FBI pentru participare şi excelenta colaborare.
Mihaela Rotari