Peste 2 700 de persoane, inclusiv 960 victime ale violenței în familie, supravegheate în 2025
Monitorizarea electronică este aplicată tot mai des, inclusiv ca măsură de protecție pentru victimele violenței în familie. În 2025, 2 737 de persoane au fost supravegheate cu ajutorul brățărilor electronice, cel mai mare număr înregistrat de la lansarea mecanismului.
În 2018, primul an de aplicare, 72 de persoane erau monitorizate electronic. În 2023, numărul a ajuns la 1 898, iar în 2024 – la 2 357. În 2025, monitorizarea electronică a fost utilizată de aproape 38 de ori mai mult decât în primul an de implementare.
Potrivit Inspectoratului Național de Probațiune, instituție din subordinea Ministerului Justiției, în 2025, 58% dintre cazuri au vizat arestul la domiciliu. În același timp, 35% dintre monitorizări au fost dispuse pentru protejarea victimelor, preponderent în dosarele de violență în familie. În aceste situații, monitorizarea electronică limitează riscul de apropiere a agresorului și contribuie la creșterea siguranței victimelor.
În cazurile de violență în familie, brățările electronice sunt aplicate imediat după emiterea ordinului de protecție, mecanism disponibil din ianuarie 2021, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 85 din 11 iunie 2020. Pe parcursul celor opt ani de aplicare a monitorizării electronice, au fost protejate 4 220 de victime. Agresorii sunt supravegheați pentru a respecta restricțiile stabilite de instanță, inclusiv interdicția de a se apropia de victimă, de domiciliul acesteia sau de alte locuri indicate.
Sistemul funcționează prin cooperarea instanțelor de judecată, poliției și Inspectoratului Național de Probațiune. Monitorizarea are loc în timp real, iar orice încălcare a restricțiilor este semnalată imediat. Poliția intervine atunci când sunt constatate abateri.
Pe lângă arestul la domiciliu și cazurile de violență în familie, monitorizarea electronică este utilizată și pentru persoane aflate sub control judiciar, subiecți aflați în evidența probațiunii sau persoane care se deplasează fără escortă. Monitorizarea electronică este un instrument necesar, care garantează siguranța publică și protecția victimelor.













