Peste 100 de certificate de vaccinare anti-COVID-19, eliberate ilegal de Asociația Medicală Teritorială Râșcani a municipiului Chișinău, din Chișinău. Venitul a fost de peste 600.000 de lei
Poliția sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au loc percheziții în privința eliberării ilegale a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 de către angajați ai Asociației Medicală Teritorială Râșcani a municipiului Chișinău, în decursul anului 2021, transmite OFICIAL.
Astfel, la sesizarea Ministerului Sănătății, perchezițiile desfășurate de ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală și Inspectoratului Național de Investigații ale Inspectoratului General al Poliției au loc la domiciliile și locurile de muncă a trei angajați ai spitalului – un vicedirector al spitalului și doi asistenți medicali. Potrivit informațiilor preliminare, aceștia ar fi eliberat fraudulos certificate pentru peste 100 de persoane care se aflau în afara țării, iar astfel au obținut un venit infracțional de peste 600.000 de lei.
În acest sens, pe lângă faptul că acumulau surse de bani profitând de situația în care se aflau unii cetățeni, aceștia supuneau distrugerii acele preparate biologice (vaccinuri) care urmau să fie administrate și, deci, au afectat astfel negativ și misiunea ministerului de resort, care procura aceste vaccinuri, în consecință aducând prejudicii materiale statului.
În cadrul perchezițiilor, până la acest moment, oamenii legii au ridicat de la aceștia acte medicale, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă. După finalizarea perchezițiilor, oamenii legii vor atribui statut procesual-penal persoanelor investigate. Totodată, în vederea recuperării banilor obținuți pe cale ilegală și restituirii prejudiciului cauzat statului, procurorii desfășoară investigații financiare paralele.
Menționăm, la acest stadiu al investigațiilor cei trei se prevalează de prezumpția nevinovăției.
Amintim că, Curtea de Conturi a constatat, în luna decembrie a anului 2021, în contextul auditului efectuat, situația privind imperfecțiunea sistemului informațional Registru de Evidență a Vaccinării împotriva COVID–19 și a anunțat despre suspiciunile de falsificare a certificatelor de vaccinare. În raportul prezentat la 16 decembrie, Curtea de Conturi a vorbit despre peste 70 mii înregistrări în SIA Registru, care creează suspiciuni privind veridicitatea certificatelor de vaccinare emise. Acest număr a fost identificat în cadrul evaluării a unui eșantion de vaccinări de aprox. 31% (527 mii) din totalul numărului de vaccinări. Acțiunile autorităților privind prevenirea și combaterea falsificării certificatelor de vaccinare, care au urmat după prezentarea acestui raport de audit, vin să confirme constatările Curții de Conturi.