Peste 10 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea a 5 universități din țară
5 universități din Republica Moldova vor primi finanțare de circa 10,4 milioane de euro pentru implementarea a 13 proiecte în domenii prioritare de formare profesională. În urma implementării acestora, vor fi dotate mai multe săli și laboratoare cu tehnologii avansate, fiind modernizat și procesul didactic. De aceste investiții vor beneficia peste 35 de mii de studenți.
Programul este la cel de-al doilea apel de propuneri de subproiecte în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” și are drept obiectiv continuarea modernizării și dotarea instituțiilor de învățământ din țară cu scopul racordării sistemului educațional la cerințele pieței forței de muncă.
Potrivit ministrului Dan Perciun, implementarea proiectelor va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ din țară și la creșterea competitivității acestora.
„În cadrul acestui program ne dorim să accelerăm procesul de modernizare a instituțiilor de învățământ asigurând dotarea laboratoarelor, centrelor de cercetare și altor medii de învățare, formarea resursei umane și îmbunătățirea programelor de studii. Acestea vin să asigure o mai bună aliniere a sistemului de învățământ superior la cerințele pieței forței de muncă, precum și să creeze mecanisme care să sporească șansele de angajare ale absolvenților instituțiilor de învățământ superior”, a spus ministrul.
În total au fost depuse 28 de proiecte la concurs, acestea fiind evaluate de către experți independenți în domeniu, dar și de Comitetul multidisiplinar constituit din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Criteriile de selectare au constat în: respectarea noilor domenii de formare profesională, incluse în al doilea apel, numărul maxim de studenți ai fiecărei instituții ca impact major, o repartizare relevantă și echilibrată a resurselor financiare pe domenii de formare profesională, prioritizarea domeniilor pentru economia națională.
Instituțiile selectate de Comitetul multidisiplinar sunt: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi și Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.
Domeniile proiectelor investiționale vizează inginerie și activități inginerești, tehnologii ale informației și comunicațiilor, medicină, științe ale educației, științe chimice, științe biologice, științe ale mediului, științe fizice, matematică și statistică, științe agricole, medicina veterinară, medicină.
Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025. Anul trecut, au fost alocați circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ – 7 universități și 6 colegii.