Peste 10 mii de copii au fost înscriși în clasa I
Primăria Chișinău informează că procesul de înscriere în clasa I, în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclu I, pentru anul de studii 2024-2025, s-a realizat în 139 de instituții de învățământ din municipiul Chișinău: publice (122 instituții) și private (17 instituții).
Pentru anul de studii 2024-2025 s-a prognozat înscrierea a 10 409 copii, repartizați în 368 de clase.
Totodată, aducem la cunoștință că în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I, din municipiul Chișinău au fost înscriși 3.699 de copii în prima etapă (01.04.24-24.05.24) și 4.986 de copii în etapa a doua (03.06.24-17.06.24).
În total, au fost înscriși 8.685 de elevi în clasa I, cu 87 mai mulți decât în perioada anului precedent. În prezent, mai sunt disponibile 790 de locuri.
Menționăm că situațiile de excepție a copiilor cu cereri respinse pe parcursul celor două etape vor fi examinate în perioada 20-30 august 2024 de comisiile din instituțiile cu locuri disponibile, în baza cererii depuse suplimentar.