Persoanele din stânga Nistrului vor putea obține permis de conducere moldovenesc după ce vor susține probele teoretice și practice

Persoanele din stânga Nistrului vor putea obține permis de conducere moldovenesc după ce vor susține probele teoretice și practice

Persoanele care dețin permis de conducere, eliberat în stânga Nistrului sau în mun. Bender, vor putea obține un permis de conducere național, doar după ce vor susține examenele teoretice și practice la Agenția Servicii Publice.

Examenele teoretice și practice pot fi susținute la subdiviziunile teritoriale ale ASP din mun. Chișinău și Bălți. În acest sens, rugăm solicitanții să se programeze online la examene, accesând site-ul ASP.

Decizia a fost aprobată astăzi de Guvernul Republicii Moldova și va intra în vigoare odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Noile măsuri vor ajuta la creșterea calității instruirii șoferilor, asigurând că permisele eliberate în aceste regiuni respectă regulile naționale și internaționale. Totodată, aceasta le va oferi posibilitatea transnistrenilor să beneficieze de dreptul de a preschimba permisele de conducere în mai multe state ale lumii, fără a susține examene, în baza acordurilor încheiate de Guvernul Republicii Moldova.

Modificările sunt parte din eforturile Republicii Moldova de a adopta normele Uniunii Europene prin alinierea legislației naționale în domeniul obținerii dreptului de a conduce vehicule și a emiterii permisului de conducere (Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere).

Share