Persoanele antrenate la strângerea munițiilor, la deminarea teritoriului după anul 1992, vor beneficia de alocații de stat

Persoanele antrenate la strângerea munițiilor, la deminarea teritoriului după anul 1992, vor beneficia de alocații de stat

Cu votul unanim al deputaților prezenți la ședința plenară, a fost aprobat în lectură finală un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai alocațiilor lunare de stat, informează OFICIAL.

Astfel, persoanele antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor după anul 1992 vor beneficia de alocații lunare de 750 de lei. De alocație vor beneficia 49 de persoane. În vederea punerii în aplicare a acestei măsuri de susținere socială a fost modificată Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație.

Autorii inițiativei legislative sunt deputații Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Boris Marcoci, Dan Perciun și Mihail Druță.

Share