
Persoana evadată din Penitenciarul Bender – arestată preventiv pentru 30 de zile
Procuratura Orhei, Oficiul Principal, informează că la demersul procurorilor, la data de 30 iunie 2025, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă – arestul preventiv pentru 30 de zile față de bărbatul care la 16 mai 2025 a evadat din Penitenciarul nr.8 – Bender.
Potrivit materialelor anchetei, în perioada de după evadare, acesta ar fi comis o faptă de tâlhărie.
Mai exact, în noaptea lui 15 iunie 2025, într-o localitate din raionul Orhei, persoana vizată ar fi pătruns în locuința unei femei, unde, sub amenințare cu un cuțit, i-a sustras mijloace bănești în lei moldovenești și valută străină, precum și mai multe bijuterii din aur. Valoarea totală a prejudiciului se estimează la aproximativ 80 000 de lei.
Urmare a măsurilor speciale de investigație desfășurate prin aportul comun al Procuraturii Orhei, Inspectoratului de Poliție Orhei și Inspectoratul Național de Investigații, persoana bănuită a fost localizată și reținută la 27 iunie 2025. În urma percheziției corporale au fost depistate obiecte din aur și alte bunuri presupus a fi sustrase în cadrul mai multor fapte similare.
Învinuitul a refuzat să facă declarații și să coopereze cu organul de urmărire penală.
Sub conducerea procesuală a Procuraturii Orhei, Oficiul Principal, continuă acțiunile de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și investigării posibilei implicări a acestuia în alte infracțiuni.