Permisele de conducere eliberate de Republica Moldova și Republica Letonia sunt recunoscute reciproc

Permisele de conducere eliberate de Republica Moldova și Republica Letonia sunt recunoscute reciproc

În cadrul ședinței Guvernului din 18 iunie 2025 a fost aprobat Acordul interguvernamental dintre Republica Moldova și Republica Letonia privind conversiunea permiselor de conducere.

Astfel, cetățenii moldoveni și letoni, stabiliți permanent sau provizoriu pe teritoriul celeilalte țări, vor putea solicita conversiunea permisului de conducere fără a susține examene teoretice sau practice și fără a urma cursuri de școlarizare, pentru toate categoriile de vehicule. Conversiunea se va realiza în baza principiului de echivalență a categoriilor/subcategoriilor permiselor.

Acordul nu se aplică permiselor de conducere moldovenești de modelul anului 2008, care vor ieși din circulație începând cu luna septembrie 2025, odată cu expirarea termenului de valabilitate.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, Guvernul a aprobat inițierea semnării Acordului cu Republica Italiană privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, în scopul conversiunii.

Share