Percheziții în legătură cu investigarea cauzei cu privire la construcțiile ilegale amplasate în pădurea Durlești

Percheziții în legătură cu investigarea cauzei cu privire la construcțiile ilegale amplasate în pădurea Durlești

La 08 februarie 2024, Procuratura Generală împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au efectuat  percheziții la domiciliul unor persoane, în legătură cu investigarea cauzei cu privire la construcțiile ilegale amplasate în pădurea Durlești.

În cadrul urmăririi penale procurorii au stabilit că, potrivit schemei infracționale, o persoană din cadrul întreprinderii de stat „Întreprinderea pentru silvicultură Chișinău”, depăşind în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, în lipsa consimțământului  Agenției „Moldsilva”, în complicitate cu alte persoane, a perfectat și a semnat ilegal un Acord, din numele directorului întreprinderii de stat, având scop acapararea ilegală a loturilor din cadrul fondului forestier de stat Durlești și efectuarea neregulamentară a lucrărilor de construcție și obiective.

E de menționat și faptul că, în scopul ascunderii urmelor infracțiunii și asigurării caracterului conspirat al activității ilegale, Acordul sus menționat nu a fost înregistrat în Registrul de evidență a contractelor pentru anul 2015 a Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru silvicultură Chișinău”, nefiind stabilit originalul la identitate menționată.

În cadrul efectuării percheziției organul de urmărire penală a ridicat probele care confirmă ilegalitățile comise, urmând în continuare a fi efectuate acțiuni de urmărire penală necesare.

Share