Pe parcursul săptămâniii trecute, 11 moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți șapte în UE
În perioada 29 august – 4 septembrie 2016, în punctele de trecere s-a înregistrat o descreștere a numărului de traversări a frontierei de stat. Fluxul persoanelor a constituit 417 585 traversări, cu 28 % mai puțin, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 95 123 traversări, în descreștere cu 25 % față de săptămâna trecută.
La ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au înregistrat 69 de evenimente, cu documentarea a 84 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– trei persoane au încălcat frontiera de stat;
– 54 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– patru persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 19 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– trei persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– o persoană cercetată contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 29 de cetăţeni străini, dar și 35 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Totodată, potrivit datelor deținute, 11 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți șapte în Uniunea Europeană. Atât din Federația Rusă, cât și din Uniunea Europeană au fost deportați câte doi conaționali.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Mihaela Rotari