PDM: Coșul de Paște va ajunge la 820 de familii

PDM: Coșul de Paște va ajunge la 820 de familii

Organizația municipală Chișinău a Partidului Democrat a făcut astăzi, 6 aprilie, totalurile  Campaniei de caritate ”Împreună pentru fiecare”, destinată ajutorării familiilor social vulnerabile din Capitală și din suburbii.

Campania se află la cea de-a doua ediție și a mobilizat peste 570 de membri și simpatizanți ai formațiunii, care au făcut donații pentru procurarea Coșului de Paște pentru familiile nevoiașe.

Președintele Organizației PDM Chișinău, Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, a mulțumit tuturor celor care n-au rămas indiferenți și s-au alăturat acțiunii de caritate, menționând că în acest an inițiativa a fost preluată și de raioanele țării.

”În timpul Campaniei au fost adunați peste 85 mii de lei, suma depășind-o pe cea din anul trecut. Din banii colectați au fost procurate Coșuri de Paște, care vor merge la 820 de familii social vulnerabile din Capitală și din suburbii. Ne-am propus să aducem bucuria Sfintelor Sărbători în cât mai multe familii, care au nevoie de ajutorul și susținerea noastră”, a declarat Pavel Filip.

Începând de astăzi și până vineri, 10 aprilie, darurile vor fi repartizate  beneficiarii selectați de către organizațiile teritoriale ale PDM Chișinău. Acestea vor fi însoțite și de un mesaj de felicitare din partea persoanei sau familiei care a făcut donația.

Cu ocazia luminatelor sărbători, Președintele PDM Chișinău le-a dorit tuturor pace și liniște în suflet, sănătate, bunăstare în familii și clipe fericite alături de oamenii dragi.

Campania de caritate ”Împreună pentru fiecare” este organizată pentru al doilea an consecutiv și s-a desfășurat în perioada 9 martie – 6 aprilie 2015. Desfășurarea acțiunii poate fi urmărită pe site-urile www.pdm.md și www.pdm-chisinau.md, precum  și pe pagina de Facebook, creată special în acest scop. Anul trecut, în cadrul Campaniei  au fost colectați peste 72 mii de lei.

big__mg_3886 big__mg_3892 big__mg_3893 big__mg_3910 big__mg_3922 big__mg_3939 big__mg_3944 big__mg_3945 big__mg_3951

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maria Roşca

 

Share