Paza bună trece primejdia rea! Poliția vine cu recomandări către cetățeni pentru a avea sărbători în siguranță
Sărbătorile Pascale presupun, în cazul multor oameni, părăsirea locuinţei, pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Mulți dintre cetățeni preferă să plece la rude, părinţi, copii, prieteni, alţii aleg să transforme perioada aceasta într-un mini-concediu în străinătate, lăsînd proprietatea fără supraveghere.
Pentru a reduce riscurile de victimizare și pentru a evita ca hoţii să „viziteze” locuinţa dumneavoastră, Poliția vă recomandă să aveţi în vedere câteva reguli simple:
– asiguraţi fortificarea tehnică corespunzătoare a apartamentelor, caselor de locuit, grajdurilor şi anexelor gospodăreşti, prin montarea uşilor metalice, două sisteme de închidere, iluminare corespunzătoare;
– dacă locuiţi la parter sau în casă, asiguraţi ferestrele cu gratii;
– când vă aflaţi în locuinţă, ţineţi permanent uşa închisă;
– dacă aţi pierdut cheia, schimbaţi imediat lacătele;
– nu povestiţi nimănui despre sistemul dumneavoastră de securitate;
– instruiţi copiii să păstreze cu grijă cheia şi să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute, care pretind că au fost trimişi de părinţi sau sunt prieteni cu aceştia;
– păstraţi relaţii bune cu vecinii: aceştia vă pot supraveghea locuinţa cînd nu sunteţi la domiciliu, procedaţi la fel şi Dumneavoastră;
– nu ezitaţi să întrebaţi persoanele suspecte din bloc pe cine caută, aceste întrebări descurajează posibilii infractori;
– dacă o persoană necunoscută se prezintă ca reprezentant al unui serviciu ne solicitat, verificaţi legitimaţia de serviciu, sunaţi la organizaţia pe care o reprezintă, iar în caz că vă trezeşte dubii, rugaţi să vină altă dată, solicitaţi informaţii suplimentare de la vecini despre el, telefonaţi la poliţie;
– asiguraţi un iluminat potrivit în scara blocului locativ, în ograda caselor;
– montaţi la uşa de acces din blocul Dumneavoastră instalaţii de interfon, evitînd astfel accesul persoanelor străine;
– anunţaţi organele de poliţie despre orice persoană suspectă care se plimbă în bloc sau scoate lucruri din casă, încercaţi să memoraţi semnalmentele lor, modelul şi numărul de înmatriculare a automobilului şi transmiteţi această informaţie angajaţilor poliţiei;
De asemenea, animalele lăsate peste noapte pe imaş, izlazuri, păsările din grajduri, din anexe gospodăreşti ce sunt lipsite de iluminare şi supraveghere, devin prada uşoară pentru hoţi, care în mod elementar vă deposedează de acestea.
Astfel, vă recomandăm:
– amplasaţi grajdurile sau adăposturile de animale la distanţă mică de locuinţă, evitaţi locurile izolate, fără să asiguraţi paza acestora;
– nu lăsaţi animalele înhămate fără supraveghere în stradă, sunt un pericol pentru circulaţia publică, dar şi o tentaţie pentru hoţi.
În scopul creşterii eficienţei prevenirii comiterii furturilor de păsări şi animale, o importanţă majoră constituie cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează şi generează acest gen de infracţiuni, dintre care putem aminti:
– lipsa paznicilor sau a pazei la fermele de creştere a animalelor şi păsărilor;
– lipsa controlului de către conducerile unităţilor respective, privind modul de executare a serviciului de către personalul de pază;
– inexistenţa sau executarea superficială a pazei comunale pe raza localităţilor rurale;
– neglijenţa în asigurarea locurilor unde sunt adăpostite animalele, în cadrul gospodăriilor particulare;
– lăsarea liberă a animalelor la păşunat sau pe izlazuri, fără a fi organizată paza acestora;
– neasigurarea corespunzătoare a iluminatului public în localităţi, a gospodăriilor particulare, a perimetrelor fermelor zootehnice, precum şi lipsa sistemelor de pază şi alarmare corespunzătoare.
Maria Ro;ca