Patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră

Patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră

În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:

– patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– un caz de transportare ilegală a mărfurilor peste frontiera de stat;
– patru tentative de traversare ilegală a hotarului în baza actelor false;
– doi cetățeni străini au depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute la frontieră, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.

În perioada de referință, la trei cetățeni moldoveni le-a fost interzis accesul în Federația Rusă. Un moldovean a fost deportat din UE altul a primit refuz de intrare. Conform datelor parvenite de la Direcţiile Regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul traversări persoane a constituit 43 140 traversări şi cel al mijloacelor de transport 9 611.

 

Maria Roşca

Share