Patru bărbați riscă până la 12 ani de închisoare pentru viol

Patru bărbați riscă până la 12 ani de închisoare pentru viol

Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 30 de ani și 40 de ani, domiciliați într-o suburbie a capitalei, au fost localizați și reținuți de ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău de comun cu polițiștii sect. Botanica, fiind bănuiți că au întreținut mai multe rapoarte sexuale forțate cu o femeie în vârstă de 30 de ani.

Polițiștii au fost alertați de victimă, în noaptea de 1 septembrie, comunicând cele întâmplate.

„Victima a declarat forțelor de ordine că a fost violată de patru persoane necunoscute ei, la domiciliul unuia din indivizi. Făptașii profitând de faptul că victima la acel moment nu avea unde înnopta, au chemat-o în ospeție la unul dintre suspecți, unde în perioada de timp de la data de 30 august până la 1 septembrie, prin constrîngere fizică si psihică, au întreținut cu victima mai multe rapoarte sexuale, contrar voinței acesteia”, comunică Direcția de Poliție a municipiului Chișinău.

Ofițerii de investigație și urmărire penală au dispus un șir de măsuri speciale de investigație în stabilirea și identificarea făptașilor. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, indizii au fost localizați și reținuți la domiciliul unuia din suspecți, fiind escortați la Inspectorat pentru audieri, iar victima a fost îndreptată la medicul legist pentru efectuarea expertizei corespunzătoare.

De menționat că, indivizii anterior au mai fost judecați – pentru furt.

Totodată la domiciliul unuia dintre suspecți forțele de ordine au depistat mai multe plante de „Marijuană”, care au fost ridicate și îndreptate la CTC și EJ, pentru expertizare.

Bărbații au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și sunt cercetați penal conform art. 171 „Viol” Codul penal și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 12 ani.

Mihaela Rotari

Share