Pașaport biometric fals. Află cât costă o asemenea “achiziție”!

Pașaport biometric fals. Află cât costă o asemenea “achiziție”!

Un cetățean moldovean a fost depistat de polițiștii de frontieră, în timp ce încerca să iasă din țară cu un pașaport biometric moldovenesc falsificat, pe care îl cumpărase cu 1500 de euro. În acest an, este primul caz de falsificare a pașaportului biometric, depistat de angajații Poliției de Frontieră.

La data de 18 decembrie curent, s-a prezentat în punctul de trecere Criva, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, un cetățean al R.Moldova, în vârstă de 30 de ani. Tânărul s-a legitimat la control în baza unui pașaport biometric eliberat de autoritățile moldovenești. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea pașaportului prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, în urma căora au constatat că documentul aparține unei alte persoane decât celei aflate în punctul de trecere și mai mult, fila informatizată era falsificată.

Referitor la cele depistate, moldoveanul a recunoscut că știa de falsul în document. Acesta a relatat polițiștilor de frontieră că a achiziționat documentul pentru a se deplasa în Germania, unde avea aplicată interdicția de intrare din anul 2011.

Pentru pașaportul biometric moldovenesc fals, tânărul a plătit suma de 1500 euro.

Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajații Poliției de Frontieră în vederea stabilirii circumstanțelor infracțiunii și identificării tuturor persoanelor implicate.

Conform art 361 din Cod Penal al R.Moldova, pentru confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false se pedepsește cu amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Doina Secrieru

Share