Parlicov, la Centrala de congenerare BTB Shoneweide din Berlin: Suntem bucuroși să cooperăm cu companii care dezvoltă și aplică tehnologii avansate
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a vizitat Centrala de cogenerare BTB Shoneweide din Berlin, care anterior lucra preponderent pe bază de cărbune, iar acum integrează mai multe tehnologii regenerabile, informează OFICIAL.
Centrala prelucrează rumeguș și folosește în calitate de combustibil de rezervă bioetanol. Pe viitor ar dori să integreze surse de energie geotermală, prelucrarea deșeurilor municipale, utilizarea bazinelor de apă subterane pentru stocarea căldurii produse din surse regenerabile vara. Ultima tehnologie ar urma să fie experimentată și la CET Nord din Bălți.
„Printre prioritățile noastre sunt integrarea mai ușoară a energiei termice regenerabile în rețea, de aceea, în primă fază, sunt importante instalarea punctelor termice individuale în fiecare bloc. Suntem bucuroși să cooperăm cu companii care dezvoltă și aplică tehnologii avansate, să învățăm reciproc pentru un viitor decarbonizat, cu energie sigură, durabilă si la prețuri accesibile.
Vizita la centrală BTB Shoneweide din Berlin are loc în marja forumului de afaceri germano-român și al Conferinței Berlin Global Dialogue.
Forumul de afaceri germano-român are ca obiectiv identificarea oportunităților de investiții în noul context geopolitic, îndeosebi în industrie, inovare și digitalizare, precum și consolidarea cooperării dintre Germania, România și Republica Moldova”, spune Parlicov.