Parlamentar socialist: Să permitem oamenilor simpli să trăiască într-o țară liberă

Parlamentar socialist: Să permitem oamenilor simpli să trăiască într-o țară liberă

Câțiva deputați din grupul „Organizației Globale a Parlamentarilor contra Corupției” (GOPAC) au organizat, astăzi, la Cahul, consultări anticorupție.

La ședință au participat deputatul socialist, Vladimir Țurcan, deputata democrată Elena Bacalu, deputatul liberal Ștefan Vlas, deputata din Grupul Popular European, Aliona Gonța, președintele raionului Cahul, Ion Groza și economistul din cadrul „Expert Grup”, Tatiana Sava.

În debutul ședinței, deputatul Vladimir Țurcanu a spus care este importanța acestui grup, cu ce se ocupă, cine l-a înființat și a rugat cetățenii să participe activ la sesiunea de întrebări-răspunsuri.

„Corupția nu are culoare politică. Ea a fost și este sarcina noastră de a minimaliza acest fenomen. Să permitem oamenilor simpli să trăiască într-o țară liberă și independentă și să avem tot ce-i necesar în economia țării.

GOPAC este organizația parlamentarilor și extraparlamentarilor. Este constituită în 2002, în Canada. Pe parcursul anilor această rețea s-a dezvoltat și la etapa actuală sunt 61 de birouri naționale. În iulie anul trecut și R. Moldova a pornit acest proces. În Moldova este un birou format din 9 membri. În cadrul acestei organizații sunt actualmente în realizare mai multe programe ce țin de probleme de: spălarea de bani, consolidarea acțiunilor comune la nivelul local de combatere a corupției, activismul civic în acest sens.

O problemă sunt dificultățile întâlnite la implementarea legilor. Scopul de bază a organizației este de a face un schimb de opinii. Noi am aprobat și Strategia națională anticorupție în domeniile vulnerabile, începând cu Parlamentul,

Guvernul, instituțiile Administrației Publice Centrale, Curtea de Conturi, avocatul parlamentar și sectorul privat”, a spus Vladimir Țurcanu.

Totodată, președintele raionului Cahul a specificat că inițiativa este salutabilă, iar problema corupției este o confruntare cu care trebuie să lupte toți cetățenii împreună.

Mihaela Rotari

Share