Pantru angajați ai IGP – deferiți justiției pentru trafic de influență

Pantru angajați ai IGP – deferiți justiției pentru trafic de influență

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie anunță finisarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a două cauze penale de învinuire a patru angajați ai Inspectoratului General al Poliției (IGP) al MAI de comiterea infracțiunilor de trafic de influență.

Potrivit materialelor cauzei penale, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, în primul caz s-a constatat că un angajat al IP Rîșcani prin întelegere prealabilă și în comun cu alți doi angajați ai IP Florești au pretins și au primit mijloace bănești în valoare de 2500 Euro, de la un cetățean din raionul Rîșcani sat. Mihaileni.

În schimb, ca urmare aceștea vor influența persoane publice din cadrul IP Florești și din cadrul Procuraturii raionului Florești și anume să adopte o decizie privind înlocuirea măsurii preventivă arestul preventiv cu măsura non privativă de libertate într-o cauză penală privind circulația ilegală a substanțelor narcotice. Fapta comisă a fost calificată drept trafic de influență, prevăzută de art. 326 alin. (2) lit.b) Cod penal. 

Este de menționat că unul dintre învinuiți și-a recunoscut vinovăția pe deplin și a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, astfel că în privința sa cauza penală va fi examinată în procedură specială. 

În cel de-al doilea caz urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că, un angajat al IP Drochia prin întelegere prealabilă și în comun cu un locuitor al or. Drochia, susținând că au influență asupra procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Drochia și asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drochia, au pretins de la un locuitor al r-lui Drochia suma de 45000 lei, pentru ca acesta să nu fie tras la răspundere penală pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Fapta inculpaților a fost calificată drept trafic de influență savîrșit de două sau mai multe persoane, infracțiune prevăzută de art. 326 alin. (2) lit.b) Cod penal. 

Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpații riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 150 000 lei la 200 000 lei cu privarea de dreptul de a exercita anumită activitate.

Mihaela Rotari
Share