Până la 10 ani de șomaj – atât ar putea să îi coste pe doi polițiști un act de corupere pasivă
Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie anunţă despre reţinerea a doi colaboratorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Soroca în momentul primirii a 6 mii lei de la două persoane.
Operaţiunea de reţinere a vut loc în seara zilei de ieri, de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii de investigaţii din cadrul Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI.
Potrivit celor constatate, cei doi poliţişti au pretins prin extorcare de la doi locuitori ai raionului Soroca sume a cîte 3000 lei fiecare pentru a nu-i trage la răspundere penală pentru acţiuni huliganice şi rezolvarea în favoarea acestora a chestiunii cu privire la răspunderea contravenţională.
Mijloacele băneşti extorcate în sumă de 6000 lei, au fost primite de către unul din colaboratori în incinta Inspectoratului de Poliţie Soroca, moment în care, ambii au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.
Pentru fapta comisă, colaboratorii de poliţie riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 al 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate de 7 la 10 ani.
Doina Secrieru