Pagina web a PLDM –  atacată de hackeri

Pagina web a PLDM – atacată de hackeri

În ultimele trei zile, Pagina oficială a Partidului Liberal Democrat din Moldova, www.pldm.md, este atacată de hackeri. Este vorba despre un atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service, blocarea distribuită a serviciului), în care participă simultan sute de calculatoare, din diferite ţări, infectate cu viruşi informatici, informează Oficial.md cu referire la serviciul de presă al formațiunii.

Astfel, pe parcursul a doar ultimelor două ore, hackerii au trimis 21.3 milioane cereri, în medie câteva 3019 cereri pe secundă şi un trafic total de 40.5 GB de date.

Ţările în care se află cele mai multe calculatoare infectate care participă la atac:
Moldova – 19.4%
India – 17%
SUA – 11.2%
Ucraina – 8.5%
Rusia – 5.1%

Se pare că atacul a fost iniţiat din Ucraina sau Rusia, apoi extins pe mai multe ţări, şi cel mai probabil e comandat de cineva cu interese anume, evident având legătură directă cu alegerilor parlamentare din 30 noiembrie.

Mihaela Rotari

Share