Opt vameşi şi un poliţist de frontieră trimişi în judecată pentru corupţie

Opt vameşi şi un poliţist de frontieră trimişi în judecată pentru corupţie

Opt inspectori vamali din cadrul Postului Vamal Leuşeni şi un angajat al Departamentului poliţiei de frontieră vor compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de corupere pasivă, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale. 

Procuratura Anticorupţie a finalizat acţiunile de urmărire penală şi a trimis cauza penală de învinuire a celor nouă inculpaţi în judecată.

Potrivit probatoriului acumulat, în intervalul anilor 2014 – 2016, inculpaţii au pretins şi primit sume cuprinse între 50 şi 250 de euro de la şoferii autocarelor, care transportau pasageri peste hotarele ţării în baza carnetului Interbus. În schimbul acestor sume, inculpaţii nu le întocmeau acte de constatare a încălcărilor regulilor de transportarea pasagerilor conform carnetului Interbus şi le permiteau să-şi continue cursele. În cazurile în care în autocare erau mai mulţi pasageri decît era permis, aceştia îi înregistrau ca fiind pietoni sau pasageri ai altor mijloace de transport. De asemenea, aceştia nu încasau în volum total taxele obligatorii la vămuirea bunurilor introduse pe teritoriul ţării.

Anterior, Procuratura Anticorupţie a mai expediat în instanţa de judecată cu rechizitoriu pentru examinare în fond cauzele penale în privinţa a altor trei inspectori vamali din cadrul Postului Vamal Leuşeni şi a unui inspector vamal din cadrul Postului Vamal Sculeni pentru  acţiuni infracţionale similare.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, aceştia riscă o amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

 

Maria Roșca

Share