Opt troleibuze din capitală au fost întoarse de pe rută în urma unor verificări

Opt troleibuze din capitală au fost întoarse de pe rută în urma unor verificări

Opt troleibuze din capitală au fost întoarse ieri de pe rută în urma unui control inopinat efectuat de oamenii legii în cadrul operațiunii “Autobuz”, informează MOLDPRES. 

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), în urma verificării troleibuzelor respective, au fost depistate mai multe defecțiuni tehnice în sistemele de iluminare și semnalizare ale vehiculelor. Totodată, acestea nu erau echipate conform cerințelor legislației și standardelor naționale în vigoare.

Conducătorii auto s-au ales cu o amendă de 300 de lei și cu aplicarea a trei puncte de penalizare.

În perioada 19 ianuarie – 2 februarie curent INP desfășoară operațiunea ”Autobuz”. Astfel, zilnic, polițiștii verifică activitatea agenţilor economici care prestează servicii de transportare a călătorilor.

De la începutul desfășurării operațiunii au fost documentate peste 80 de încălcări în ceea ce priveşte siguranța transportării călătorilor.

Share