Oportunitățile investiționale din R. Moldova vor fi prezentate moldovenilor din Milano
Conaționalii de la Milano sunt invitați, pe data de 30 iulie, la un eveniment organizat de către Agenția de Investiții, în parteneriat cu autoritățile naționale.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate oportunitățile investiționale din Republica Moldova, iar cetățenii noștri din Italia vor afla mai multe despre modalitățile prin care statul și partenerii străini susțin crearea și dezvoltarea afacerilor.
De asemenea, în cadrul panelurilor de discuții, vor fi abordate diverse subiecte legate de investiții, cu accent pe sectoarele în plină dezvoltare – agricultură, turism, IT, industrii creative, servicii pentru business, eficiența energetică, sectorul imobiliar, reciclarea și procesarea deșeurilor, servicii medicale și de reabilitare, creșe și grădinițe private.
Participarea la eveniment este gratuită, în baza înscrierii prin intermediul completării următorului formular electronic: https://bit.ly/diaspora-milano.
Diaspora Invest reprezintă o inițiativă guvernamentală dedicată diasporei, creată cu scopul de a-i conecta pe cetățenii aflați în afara țării la oportunitățile investiționale și sursele de finanțare disponibile și de a le oferi suportul necesar în demersul deschiderii unei afaceri în Republica Moldova.
Agenda evenimentului poate fi consultată aici.