Oportunitate: 2 regiuni din țară pot beneficia de sprijin tehnic și instituțional pentru dezvoltarea unui serviciu local de management energetic

Oportunitate: 2 regiuni din țară pot beneficia de sprijin tehnic și instituțional pentru dezvoltarea unui serviciu local de management energetic

Ca parte a eforturilor de consolidare a guvernanței energetice durabile la nivel local, proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova (E4M)”, implementat de GIZ și Guvernul Republicii Moldova, finanațat de de Germania, Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca, lansează un apel pentru selectarea a două regiuni care vor primi sprijin tehnic și instituțional pentru dezvoltarea unui serviciu local de management energetic.

Scopul acestei inițiative este de a sprijini autoritățile publice locale și regionale în adoptarea practicilor moderne de planificare, monitorizare și optimizare a consumului de energie, pentru a îmbunătăți eficiența energetică, a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a se alinia la angajamentele Moldovei în cadrul Comunității Energetice a UE și al Planului Național pentru Energie și Climă.

Obiectivele inițiativei:

  • Punerea în aplicare a unui sistem local de gestionare a energiei;
    • Instituirea unui cadru instituțional dedicat planificării energetice;
    • Sprijin în elaborarea și actualizarea planurilor de acțiune pentru energie durabilă și climă (SECAP);
    • Monitorizarea consumului de energie și identificarea măsurilor de eficiență energetică;
    • Promovarea cooperării între autorități, instituții publice și sectorul privat;
    • Diseminarea bunelor practici la nivel național.

Sprijin acordat regiunilor selectate:

  • Sprijin pentru înființarea și funcționarea unui sistem de gestionare a energiei;
  • Formare pentru personalul tehnic și sprijin profesional pentru managerii energetici;
  • Sprijin în colectarea și analizarea datelor energetice relevante;
  • Promovarea regiunii ca exemplu național de bune practici în domeniul gestionării energiei;
  • Contribuția financiară din partea E4M la serviciul de gestionare a energiei pentru o perioadă de 12 luni începând de la data semnării contractului de servicii.
  • Acoperirea a unei părți din costurile legate de serviciu de managerului energetic, care este estimat la aproximativ 000 de lei pe an.
  • Sprijin din partea E4M în implementarea măsurilor de eficiență energetică selectate în clădirile publice, în limitele bugetare stabilite de E4M.

Criterii de selecție și procesul de evaluare:

Selecția celor două regiuni pilot se va baza pe următoarele criterii:

  1. Cooperare regională (Clustering)
    • Regiunile trebuie să candideze ca grup (cluster). Fiecare grup trebuie să includă cel puțin două raioane. Încurajăm ca și municipalitățile să facă parte din grup! Regiunile eligibile pentru acest apel sunt cele listate pe baza Strategiei de reformă a administrației publice 2023-2030. Numai APL-urile din aceste regiuni predefinite pot forma clustere și semna Memorandumul de cooperare:
      1. Regiunea 1: Raioanele Ocnița, Edineț, Dondușeni, Briceni.
      2. Regiunea 2: Raioanele Soroca, Florești, Drochia.
      3. Regiunea 3: Raioanele Telenești, Șoldănești, Rezina, Orhei.
      4. Regiunea 4: Raioanele Sîngerei, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Municipiul Bălți.
      5. Regiunea 5: Raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași.
      6. Regiunea 6: Raioanele Strășeni, Ialoveni, Dubpsari, Criuleni, Municipul Chișinău.
      7. Regiunea 7:  Raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi.
      8. Regiunea 8: Raioanele Leova, Hîncești, Cimișlia, Basarabeasca.
      9. Regiunea 9: Raioanele Taraclia, Cantemir, Cahul.
      10. Regiunea 10: UTA Gagauzia.
  • Pentru a confirma cooperarea, solicitanții trebuie să prezinte un memorandum de cooperare semnat de toate părțile participante. (Un model este disponibil în pachetul de cerere).

Criterii de selecție:

  • 50%: Contribuția financiară (pînă Octombrie 2025): Regiunea cu cea mai mare contribuție financiară la inițiativă va primi punctajul maxim de 10 puncte; Regiunea cu cea mai mică contribuție financiară va primi punctajul minim de 5 puncte. Punctajele pentru celelalte regiuni vor fi calculate proporțional.
    • Se așteaptă ca fiecare grup să contribuie financiar la inițiativă
    • O contribuție financiară mai mare va crește șansele de a fi selectat, deoarece demonstrează un angajament și o implicare mai puternice.
  • 40%: Numărul de autorități publice locale care au semnat memorandumul: Toate raioanele din cadrul regiunii sau UTA Gagauzia – 10p; doua raioane din cadrul regiunii – 5p
  • 10% – Scrisoare comună de intenție.
    • Fiecare grup trebuie să prezinte o scrisoare comună de intenție în care să își descrie disponibilitatea de a sprijini inițiativa.

Depunerea candidaturii:

Dosarul de candidatură trebuie să includă următoarele documente:

  1. Memorandum de cooperare, semnat de toate raioanele/APL-urile implicate din cadrul regiunii eligibile;
  1. Scrisoare comună de intenție (max. 3 pagini), semnată de toate Raioanele/APL-urile care au semnat Memorandumul, și trebuie să includă:

o O descriere a regiunii și a contextului său energetic actual;

o Motivația pentru participare;

o Angajamentul de a aloca resurse financiare și umane inițiativei.

o Defalcarea contribuției financiare pe membru

Pentru a obține informații suplimentare și documentele necesare pentru depunere, vă rugăm să ne scrieți la următoarea adresă:victor.turcan@giz.de

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor: 08.08.2025

Adresa de depunere: victor.turcan@giz.de

Share