ONU va susține în continuare RM în promovarea unor proiecte de politici sociale

ONU va susține în continuare RM în promovarea unor proiecte de politici sociale

Organizația Națiunilor Unite va susține în continuare Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova în promovarea unor proiecte de politici sociale

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei doamna Ruxanda Glavan a avut marți, 24 februarie, o întrevedere cu reprezentanții instituțiilor ONU acreditate în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii părțile au  făcut o retrospectivă a proiectelor de cooperare aflate în derulare. Dna Ruxanda Glavan, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a accentuat sarcinile pe care și le-a fixat noul Guvern pentru a asigura populației un trai decent. Ministru Ruxanda Glavan a menționat că în Republica Moldova vor fi continuate reformele menite să apropie țara de standardele europene de protecție socială și a mulțumit reprezentanților structurilor ONU pentru sprijinul constant oferit țării noastre în implementarea politicilor sociale în   domeniul  promovării egalității gender, incluziunii sociale a persoanelor cu dizabiltăți, abilitarea economică a femeilor, dezvoltarea legăturii sectoriale la implementarea politicilor sociale promovate de minister. Ruxanda Glavan a accentuat că aceste proiecte au menirea de a contribui la asigurarea drepturilor omului și asigurarea unei echități sociale pentru toți.

La rîndul lor, reprezentanții structurilor ONU au reiterat angajamentul organizației internaționale  de a lucra împreună cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei  pentru consolidarea rezultatelor proiectelor existente dar și promovarea a noi politici sociale menite să susțină  Republica Moldova în edificarea unui stat de drept.

Republica Moldova a aderat la Organizația Națiunilor Unite la 2 martie 1992. Conform statutului său de membru, Moldova a ratificat o serie de Acorduri internaţionale şi Convenţii ale ONU, printre cele mai importante fiind Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, etc.

Doina Secrieru

 

Share