
Ofițerii de legătură ai Rețelei ISA din țările candidate și potențial candidate UE, reuniți la Varșovia
În orașul Varșovia, Polonia a avut loc reuniunea ofițerilor de legătură ai Rețelei Instituțiilor Supreme de Audit (ISA) din țările candidate și potențial candidate la Uniunea Europeană. Evenimentul a fost prezidat de ISA din Muntenegru și a reunit reprezentanți ai instituțiilor membre, precum și ai organizațiilor partenere, inclusiv SIGMA, Curtea Europeană de Conturi (ECA) și Grupul comun de lucru pentru activități de audit (JWGAA) al Comitetului de contact al ISA UE. Curtea de Conturi a Republicii Moldova a fost reprezentată de Violeta Balan, șefa Direcției relații externe, integrare europeană și comunicare.
Un punct central al ședinței a fost evaluarea progresului în implementarea Planului de Acțiuni al Rețelei pentru anul 2025. Printre activitățile discutate s-au regăsit:
- Atelierul privind managementul calității, cu accent pe implementarea ISSAI 140, care va fi găzduit în octombrie de ISA Bosnia și Herțegovina;
- A treia rundă a Programului de instruire în auditul de performanță, destinată auditorilor juniori din instituțiile membre, programată pentru perioada februarie 2025 – martie 2026, sub coordonarea ISA Suedia;
- Finalizarea Programul avansat de instruire în auditul de performanță, desfășurat în două sesiuni online, sub coordonarea ISA Suedia.
Participanții au discutat despre necesitatea ajustării activităților pentru anul 2025, luând în considerare posibilitate organizării unui atelier pe tema auditului de mediu și a obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și a unui atelier privind auditul IT, axat pe utilizarea tehnologiei în procesul de audit și implementarea de software specializat.
Un alt subiect de interes major a fost definirea etapelor pentru elaborarea următorului Plan de activitate al Rețelei, având în vedere lecțiile învățate din perioada 2022-2025 și noile priorități strategice ale ISA din țările candidate și potențial candidate.
Prin această reuniune, Instituțiile Supreme de Audit din țările candidate și potențial candidate și-au reafirmat angajamentul pentru consolidarea capacităților profesionale și întărirea cooperării internaționale. Aceste eforturi sunt esențiale pentru avansarea procesului de integrare europeană și adoptarea celor mai bune practici utilizate de ISA din statele membre ale UE.