Oficial! În fiecare a patra duminică a lunii iunie va fi sărbătorită Ziua Portului Popular

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în cadrul ședinței de ieri, 19 noiembrie 2015, o hotărâre pentru completarea punctului 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 433-XII din 26 decembrie 1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și a zilelor de odihnă în Republica Moldova, conform căreia în fiecare a patra duminică a lunii iunie va fi sărbătorită Ziua Portului Popular. Inițiativa aparține Ministerului Culturii și are ca scop promovarea valorilor autentice de patrimoniu cultural imaterial, colportate de costumul tradițional.

Ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc a declarat în plenul Parlamentului că, fiecare popor a păstrat un ansamblu vestimentar propriu, ca unul din cele mai vechi însemne. “Costumul naţional, numit şi Port Popular, este marcă a identităţii, un simbol care ne reprezintă alături de simbolurile de stat, stemă, drapel, blazoane”, a notat oficialul. Monica Babuc a mai subliniat că,  „în decursul a două decenii de independenţă a Republicii Moldova, instituţiile din domeniul culturii şi societatea în ansamblu, au contribuit în mod semnificativ la cunoaşterea bogăţiei costumului tradiţional autentic, diminuând kitsch-ul și devierile înregistrate de la modelele consacrate de tradiţie”.

Costumul tradiţional a fost purtat de toate păturile sociale, nobilime, intelectuali, ţărani și s-a cristalizat în spaţiul nostru cultural timp de secole. Chiar dacă la sfârșitul secolului al XIX – secolul XX costumul tradiţional a fost înlocuit de vestimentaţie modernă, el este folosit la marile sărbători din cursul anului sau în viaţa cotidiană ca semn identitar.

Promovarea costumului tradiţional în prezent, a scos în valoare tiparul unitar al acestui ansamblu vestimentar, frumuseţea şi varietatea lui, interpreţii de folclor, localităţile ţării fiind cel mai des antrenate, împreună cu specialiştii, în căutarea costumului de la baştină.

În societatea contemporană există un interes sporit faţă de costumul autentic. Meşterii populari şi chiar cetăţenii confecţionează costume şi descoperă valorile acestuia. Portul popular este sursă de inspiraţie pentru artişti şi designeri vestimentari din întreaga lume, este colecţionat şi etalat în expoziţii, spectacole etc., este onorat de cetăţenii din ţară şi peste hotare.

Cele mai recente evenimente organizate de Ministerul Culturii, precum Festivalul Iei, Parada Portului Popular, Parada Portului Popular de Iarnă etc., dar și inițiativele parvenite din partea societății civile, mass-media şi instituţiilor statului de a purta costumul la sărbătorile naţionale, au constituit evenimente cu un impact major pentru societate. În rezultat, procesul de reabilitare a portului tradiţional a culminat cu onorarea costumului tradițional în cadrul manifestărilor naționale organizate cu prilejul Zilei Independenţii Republicii Moldova din anii 2013-2015.

 

Mihaela Rotari

Share