O singură companie a depus dosarul pentru licitația privind spațiile comerciale de la Aeroport. Comisia a decis prelungirea termenului
Aeroportul Internațional Chișinău a comunicat că, ieri 25 martie, curent, ora 17:00, a expirat termenul de depunere a ofertelor pentru Licitația cu strigare pentru locațiunea activelor neutilizate destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages, iar dosar de participare a fost depus de o singură companie. Astfel, Comisia de licitație a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare, informează OFICIAL.
Calendarul de organizare a licitației publice: 26 martie – 15 aprilie, 2024 – perioada de depunere a cererilor de participare; 15-16 aprilie, 2024 – examinarea dosarelor; 17 aprilie, 11:00 – desfășurarea licitației și anunțarea câștigătorului.
„Este important de menționat că, potrivit calendarului, în intervalul de 11-25 martie, curent, Lagardere Travel Retail a fost singura companie care a depus dosarul de participare la licitație iar companiile care au solicitat clarificări la subiect au fost: Best Value, DFM, Lagardere Travel Retail, Avolta AG, Viorica Cosmetics, Moonglow, Adani Group și Aero Food” – a precizat sursa.
Totodată, a fost anunțat că, în cazul în care și la expirarea termenului prelungit, va fi depus doar un singur dosar, organizatorul licitației va considera procedura nominalizată a fi finalizată, potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 483 din 29.03.2008 în coroborare cu prevederile Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136 din 10.02.2009.