O șefă de la Consiliul raional Rîșcani, reținută pentru mită (Video)
Șefa Serviciului relații funciare și cadastru, totodată și Secretară a Comisiei speciale pentru precăutarea materialelor și cererilor victimelor represiunilor politice de pe lângă Consiliul raional Rîșcani, a fost reținută de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI și procurorii Oficiului “Nord” al Procuraturii anticorupție, aceasta fiind bănuită într-un dosar de corupție.
Potrivit SPIA, acţiunile pretins a fi ilegale ale bănuitei s-au exprimat prin extorcarea de la mai mulți locuitori ai raionului Rîșcani, victime ale represiunilor politice, mijloace financiare în proporții deosebit de mari, pentru a favoriza primirea și achitarea compensațiilor bănești, precum și în scopul nemicșorării compensațiilor aprobate spre plată.
Astfel, fiind defășurate măsurile speciale de investigație, s-a stabilit că bănuita, folosindu-se de situația sa de serviciu, pretindea și primea de la fiecare victimă în parte, prin extorcare, sume care variau între 30 și 50% din suma totală care urma să fie alocată persoanei.
Prin urmare, aceasta ar fi extorcat și însușit în mod fraudulos circa 42% din suma totală de 581.767 de lei, alocată de către Ministerul Finanțelor Consiliului raional Rîșcani, în scopul achitării compensațiilor persoanelor supuse represiunilor politice.
Fiind transmise mai multe sume bănești sub controlul ofițerilor SPIA, bănuita a fost reținută în flagrant, iar biroul acesteia percheziționat. Fiind ulterior reținută pe un termen de 72 de ore și plasată în izolator.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art. 324 alin. (3) lit. b) Cod penal al Republicii Moldova (corupere pasivă), care prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 10.000 de unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Conducerea urmării penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.
De asemenea, în rezultatul investigațiilor desfășurate, au fost identificate și alte persoane, victime ale represiunilor politice, care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale bănuitei, urmând ca acestea să fie audiate în cadrul urmăririi penale.
Din acest considerent, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, identificării altor potențiale victime care au suferit în urma acțiunilor ilegale ale bănuitei, acumulării probelor relevante și finisării urmăririi penale cu privire la cazul dat, Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI solicită respectuos persoanelor care se identifică în cele enunțate mai sus, să depună o plângere în scris, vizitând sediul Direcției combaterea corupției a SPIA al MAI din mun. Chișinău, str. Vasile Alexandri 83 sau telefonând la numărul (022) 26 11 12.
Maria Roșca