O polițistă de frontieră a fost reținută pentru corupere pasivă

O polițistă de frontieră a fost reținută pentru corupere pasivă

Procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție împreună cu  Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și ofițerii din cadrul Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră, au reținut, în această dimineață, o polițistă din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră într-un dosar de corupere pasivă.

Polițista a fost reținută pentru 72 de ore și este cercetată pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei a unui cetățean al Ucrainei. În același dosar, este cercetată pentru trafic de influență o cetățeană a Ucrainei, care ar fi acționat în complicitate cu polițista.

Potrivit materialelor cauzei, polițista, fiind influențată de cetățeana Ucrainei, ar fi organizat introducerea ilegală a informației privind traversarea punctului de frontieră Ceadîr-Lunga-Maloiaroslaveț, prin aplicarea ștampilei în pașaport și prin includerea în baza de date a IGPF,  fără prezența fizică a persoanei, în schimbul sumei de 200 de dolari și 100 de euro.

Astăzi au fost organizate percheziții la cele două bănuite, iar în urma acestora, polițista a fost plasată în izolator, iar complicea este cercetată în stare de libertate. Dosarele pornite în privința lor au fost conexate într-o procedură comună.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală, iar documentarea cazului a fost realizată cu suportul operativ al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Share