O persoană infectată cu Coronavirus se află în stare gravă

O persoană infectată cu Coronavirus se află în stare gravă

Alte cazuri de infectare cu COVID-19 nu sunt înregistrate în țară, cifra rămânând a fi 23 de cazuri, transmite OFICIAL. 

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă, a menționat că dintre cele 23 de cazuri, 13 sunt de import, iar 10 cu statut local.

„A fost înregistrat și primul caz de infectare a unui copil de 8 ani. Transmiterea locală s-a făcut de la rude. Avem focare unde sunt înregistrate cazuri de COVID-19 de la mama, tata și fecior, de la soacră, noră și încă o persoană suspectă”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

De asemenea, ministra a vorbit și despre starea de sănătate a celor infectați.

„Avem o persoană în stare extrem de gravă, o persoană intubată și este la respirație asistată. Medicii fac tot posibilul să-i salveze viața. Avem 3 persoane care au stare satisfăcătoare și 19 persoane cu stare medie”, a spus ministra.

Cristina Parfeni

Share