O nouă modalitate de indexare a venitului lunar minim garantat de stat

O nouă modalitate de indexare a venitului lunar minim garantat de stat

Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări la Legea cu privire la ajutorul social, instituind o nouă modalitate de indexare a venitului lunar minim garantat de stat.

Similar modificărilor aprobate recent în privința indexării pensiilor, venitul lunar minim garantat (VLMG) se va indexa de două ori pe an: la 1 aprilie, coeficientul de indexare va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar la 1 octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs.

Cheltuielile necesare pentru indexarea VLMG la 1 aprilie anul curent cu 3,89% (media inflației pentru ultimii 3 ani) se estimează la cca 4,2 milioane de lei.

Implementarea prevederilor va fi realizată în limita mijloacelor financiare planificate pentru Programul de Ajutor Social: ajutor social – 639,5 milioane de lei, ajutor pentru perioada rece a anului – 480 de milioane de lei.

Proiectul este semnat de deputații Fracțiunii PSRM și a fost aprobat în ședința plenară de astăzi, în două lecturi.

Modificările intră în vigoare la 1 aprilie 2021.

Doina Secrieru

Share