O misiune de audit se va desfășura la AAC
În perioada 26 ianuarie – 07 februarie 2022, în cadrul Autorității Aeronautice Civile se va desfășura misiunea de audit ICAO USOAP (Universal Safety Oversight Audit Programme), transmite OFICIAL.
În contextul vizitei experților Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), astăzi a avut loc ședința de deschidere a misiunii de audit (ICAO USOAP), în cadrul căruia este evaluată capacitatea statului (Republica Moldova) de a asigura supravegherea corespunzătoare a siguranței în domeniul aviației civile și respectiv aplicarea standardelor internaționale prevăzute în cele 19 Anexe la Convenția privind aviația civilă internațională, la care Republica Moldova a aderat în 1994.
Auditul ICAO USOAP va fi axat pe domeniile: operațiuni de zbor (OPS), navigabilitate (AIR), autorizarea personalului aeronautic (PEL), aeroporturi (AGA), investigarea accidentelor și incidentelor (AIG), navigație aeriană (ANS), medicină aeronautică (MED), organizare (ORG) și reglementări (LEG).
Cristina Pendea