O jurnalistă de televiziune din Chișinău – amenințată cu moartea. PCCOCS oferă detalii
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul de învinuire a unei tinere de 20 de ani din Strășeni, care a amenințat cu moartea o jurnalistă de televiziune din Chișinău, pe motiv că aceasta a reflectat în presă un caz de omor înfăptuit de prietenul ei, informează PROVINCIAL.
Dacă vinovăția acesteia îi va fi dovedită în instanța de judecată, prin probele prezentate de procurorul PCCOCS, tânăra riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 37.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Fapta de amenințare cu moartea a reclamantei a fost comisă de către tânără prin mesaje trimise de pe diverse conturi ale rețelei de socializare Facebook, în 2018, timp de aproape jumătate de an. Jurnalista a considerat aceste amenințări reale, dat fiind faptul că inculpata să află în relație de prietenie cu un deținut care își ispășește pedeapsa în închisoare pentru un omor, pe care ea l-a mediatizat, iar la aceasta se adaugă limbajul dur al mesajelor de amenințare pe care le-a primit.
Tânăra inculpată are vârsta de 20 de ani și este originară din raionul Strășeni. Aceasta are studii medii, nu este căsătorită și nu a fost sancționată pentru fapte penale până acum.
Urmărirea penală a fost pornită în februarie 2018, de către Direcția Generală de Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliției.
În activitatea desfășurată, PCCOCS întreprinde măsuri – potrivit competențelor sale – inclusiv pentru deferirea justiției a celor care comit ilegalități ce rezultă în îngrădirea libertății opiniei și a exprimării prevăzută de Constituție și Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, ceea ce include și respectarea drepturilor reprezentanților breslei jurnalistice.
PCCOCS va reveni cu detalii, cu respectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.
Mihaela Rotari