O dronă de 2,5 m a fost depistată în grădina unei case nelocuite din Ștefan Vodă (update)
UPDATE 2:
Experții Secției tehnico-explozivǎ a Poliției au evacuat partea de luptǎ a aparatului de zbor și, cu ajutorul geniștilor Armatei Naționale din Batalionul de Geniu „Codru”, aceasta a fost nimicitǎ prin explozie controlată.
La moment este exclus orice pericol pentru cetățeni.
Precizǎm cǎ, în timpul cǎderii, corpul aparatului de zbor a fost deteriorat în urma impactului cu firele electrice și crengile copacilor, dar dispozitivul explozibil a rǎmas intact.
Experții au stabilit cǎ drona este de model „Gheran- 2” cu partea de luptă de model „БСТ-52”, care consta din substanța explozivă cu masa de 50 kg și focosul de model „493M”.
Oamenii legii continuǎ cercetarea la fața locului.
Amintim cetățenilor cǎ la vederea unui asemenea aparat de zbor- sǎ evite apropierea de acesta și sǎ anunțe Poliția.
UPDATE:
Drona este activǎ și conține un dispozitiv explozibil.
Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului.
La moment este evaluat pericolul. Sunt întreprinse acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locației sunt evacuați toți localnicii.
Acțiunile sunt realizate de Poliție în comun cu angajații Procuraturii, IGSU, IGPF, Armatei Naționale și serviciului de urgență.

Astǎzi dimineațǎ, în jurul orei 09:25, în localitatea Crocmaz din raionul Ştefan Vodǎ, în grǎdina unei case nelocuite a fost depistatǎ o dronǎ cu lungimea de aproximativ 2,5 m.
Experții Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplaseazǎ la fața locului pentru examinarea în detaliu a acesteia.
Mulțumim cetățenilor responsabili care au sesizat Poliția și nu au intervenit personal.










