O delegație din Lituania efectuează o vizită de lucru în R. Moldova

O delegație din Lituania efectuează o vizită de lucru în R. Moldova

O delegaţie din Republica Lituania constituită din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii al Republicii Lituania şi Universităţii Aleksandras Stulginskis din Kaunas se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 4-7 octombrie 2014.

Vizita de lucru se înscrie în programul activităţilor de implementare a Proiectului „Suport pentru Institutul Ştiinţifico-practic de biotehnologii în zootehnie şi medicina veterinară privind consolidarea capacităţilor administrative şi instituţionale în sectorul zootehnic al Republicii Moldova” finanţat de Programul de dezvoltare a cooperării şi promovarea democraţiei pentru ţările membre ale Parteneriatului Estic al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

bum1(1)

Pe parcursul vizitei, delegaţia a avut o întrevedere cu Vasile Bumacov, Ministru al Agriculturii, în cadrul căreia au fost discutate priorităţile de cooperare identificate de experţii în domeniu din ambele ţări în vederea dezvoltării sectorului zootehnic al Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

Share