O delegație din Cehia – impresionată de mascaţii CNA

O delegație din Cehia – impresionată de mascaţii CNA

O delegaţie a Inspectoratului general al Forţelor de Securitate din Republica Cehă, venită la Centrul Naţional Anticorupţie pentru un schimb de experienţă, a reuşit să puncteze primele impresii despre activitatea Centrului Național Anticorupție (CNA). Deşi au venit ca să discute subiecte legate de lupta anticorupţie, printre care utilizarea de către Centru a instrumentului de testare a integrităţii profesionale, cea mai mare satisfacţie au primit-o de la întâlnirea cu mascaţii, dar şi după vizita în izolator, informează OFICIAL.

După partea oficială de discuţii, la care au participat conducătorii celor mai importante subdiviziuni ale Centrului, Directorul CNA, Ruslan Flocea, le-a făcut un tur al instituţiei, punctul final fiind izolatorul de urmărire penală. Oficialii cehi au apreciat condiţiile de detenţie, menţionând că acestea corespund standardelor de respectare a drepturilor omului.

Punctul de atracţie pentru oaspeţi a fost totuşi subdiviziunea de escortări şi intervenţii speciale care şi-a demonstrat echipamentul şi a povestit despre atribuţiile pe care le are în operaţiunile de documentare şi reţinere a infractorilor. Impresionaţi de mascaţi, ofiţerii cehi au făcut poze alături de mascaţi şi au testat armele din dotare.

Delegaţia Forţelor de Securitate din Cehia se va afla la CNA două zile, perioadă în care urmează să poarte discuţii aprofundate cu reprezentanţii mai multor subdiviziuni ale Centrului. Astăzi, aceştia se vor întâlni cu ofiţerii Direcţiei testarea integrităţii profesionale şi ai Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale a CNA.

Mihaela Rotari

Share