
O delegație a Centrului Național Informațional în domeniul Brevetelor din Republica Tadjikistan – în vizită la AGEPI
În perioada 3-4 iunie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în scopul efectuării unui schimb de experiență în domeniul mărcilor, are loc vizita de lucru a delegației Centrului Național Informațional în domeniul Brevetelor (CNIB) din Republica Tadjikistan în componența dlui Dadabaev GAIRATDJON, șef Direcție înregistrare mărci naționale și dlui Sorboni SAIDJALOL, specialist principal, Direcția înregistrare mărci naționale.
Pe parcursul vizitei, reprezentanții CNIB au avut întrevederi cu Directorul general al AGEPI, Lilia Bolocan, precum și cu alți reprezentanți ai instituției.
Discuțiile s-au axat axa în principal pe examinarea sistemului național de protecție, respectare și valorificare a mărcilor și indicațiilor geografice. De asemenea, reprezentanții ambelor oficii au realizat un schimb util de informații și experiențe în ceea ce privește tehnicile eficiente de promovare a brandurilor de țară și a indicațiilor geografice autohtone.
Mai mult decât atât, în conformitate cu programul vizitei de lucru, specialiștii CNIB urmează a fi familiarizați și cu procesul de creare și promovare a brandurilor de țară în cadrul Agenției de Investiții și Oficiului Național al Viei și Vinului din mun. Chișinău.
Mihaela Rotari