O comisie de lucru va investiga cauzele reapariției mirosului neplăcut în Chișinău
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a dispus crearea unui grup de lucru care va investiga cauzele reapariției mirosului neplăcut în anumite zone din capitală în ultimele zile, informează OFICIAL.
Potrivit reprezentaților Stației de epurare a apelor uzate, în ultima perioadă de timp, a crescut concentrația deversărilor provenite de la agenții economici care nu dispun de stații de preepurare. Astfel, apele utilizate în procesul tehnologic care depășesc limitele admisibile de poluanți, sunt revărsate în sistemul public de canalizare.
În baza anchetei interne și a raportului realizat de comisie, Primăria municipiului Chișinău va trimite mai multe demersuri către Procuratura Generală și organele de resort.
Totodată, Primăria menționează că termenii de finalizare a lucrărilor la Staţia de epurare a apelor uzate, este anul 2021. „Primarul general, Ion Ceban, a menționat anterior că problema este complexă și ar necesita timp și resurse financiare pentru a fi rezolvată în totalitate, iar o soluție ar fi construcția unei stații de tip închis”, adaugă sursa.
Mihaela Rotari