Numeroase acțiuni ilegale au fost înregistrate de polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore

Numeroase acțiuni ilegale au fost înregistrate de polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 9 914 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 4 701 traversări persoane, dintre care 2 791 treceri la frontiera moldo-română, 1 092 treceri la frontiera cu Ucraina și 818 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Leușeni – 1 403 traversări persoane;
PTF Aeroport Chișinău – 818 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 599 traversări persoane;
PTF Sculeni – 521 traversări persoane;
PTF Otaci – 284 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore (09.07.20), polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o persoană a fost identificată la controlul trecerii frontierei cu consemn național;
– două încălcări a regulilor de exploatare a vehiculelor;
– o tentativă de trecere a frontierei cu document falsificat;
– doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 9 914 persoane și completate 4 701 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 384 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

Printre acțiunile întreprinse se numără:

– monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară,
– detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou,
– izolarea de celelalte persoane,
– solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei. Pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului.

Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundereprivind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate. Ca excepție, vezi Hotărârea nr.12 din 25 mai 2020 a Comisiei Naţionale Extraordinară de Sănătate Publică. (https://gov.md/sites/default/files/hotarire_cnesp_nr.12_din_25.05.2020.pdf)

În baza deciziei autorităților naționale competente și în coordonare cu structurile de frontieră și vamale din România și Ucraina, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat au fost închise.
Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei sistate și active:
http://www.border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat:
– Giurgiulești-Galați, rutier – Giurgiulești-Reni, rutier;
– Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Leușeni-Albița, rutier;
– Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Tudora-Starokazacie, rutier;
– Palanca – Maiaki-Udobnoe, rutier – Aeroportul Internațional Chișinău, aerian.

Doina Secrieru

Share