Noul Cod Funciar: Terenurile agricole vor putea fi cumpărate doar de cetățenii Republicii Moldova

Noul Cod Funciar: Terenurile agricole vor putea fi cumpărate doar de cetățenii Republicii Moldova

Terenurile cu destinație agricolă, dar și cele din fondul forestier, vor putea fi cumpărate și vândute doar de cetățenii Republicii Moldova. Astfel, persoanele străine și apatrizii nu vor putea procura aceste terenuri, iar în cazul în care vor deveni proprietari prin moștenire, vor fi obligați să le vândă în termen de un an. Prevederea este inclusă în noul Cod Funciar, aprobat astăzi de Executiv.

Documentul reglementează relațiile dintre deținătorii terenurilor și autoritățile publice, dar și responsabilitățile proprietarilor – aceștia vor fi obligați să înregistreze dreptul asupra terenului în Registrul Bunurilor Imobile, dar și să întreprindă măsuri de protecție a solului. De asemenea, Codul include o nouă clasificare a terenurilor în funcție de destinația acestora. Astfel, terenurile se clasifică în terenuri cu destinație agricolă, cu destinație specială, terenuri din fondul forestier, din fondului apelor, terenuri pentru construcţii și amenajări și cele destinate ocrotirii naturii și de valoare istoricoculturală.

Controlul asupra utilizării și protecției terenurilor publice și private va fi preluat de autoritățile publice locale (APL). Astfel, reprezentanții APL vor verifica terenurile pentru a depista încălcările în întreținerea acestora și a preveni degradarea solului. Pentru soluționarea problemelor terenurilor nelucrate sau abandonate, noul Cod prevede posibilitatea de transmitere a acestora în arendă autorității publice locale pe un termen de minim 5 ani. Contractul va putea fi încheiat cu proprietarii care nu cultivă terenului agricol mai mult de 2 ani succesiv. În acest caz, primăria va deschide un cont special unde va transfera 70% din plata arendei proprietarului – celelalte 30% vor rămâne pentru cheltuielile administrative. Proprietarul va putea reveni la cultivarea pământului său în orice moment, printr-o declaraţie scrisă, adresată autorităţilor publice locale.

O altă noutate a Codului ține de folosirea sistemului informațional automatizat pentru păstrarea datelor despre terenuri. Informația în cadrul sistemului va fi actualizată în termen de 30 de zile de la luarea deciziei privind schimbarea destinației terenului sau modul de folosință a acestuia.În prezent, informațiile sunt colectate de APL pe suport de hârtie, iar anual acestea sunt prezentate Agenției Relații Funciare și Cadastru.

Mihaela Rotari 

Share