Nouă figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au fost deferiți justiției

Nouă figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au fost deferiți justiției

Procuratura Anticorupție informează despre acțiunile de urmărire penală recent efectuate de către procurorii anticorupție, în privința persoanelor publice din cadrul Agenției Servicii Publice în procesul de procurare a blanchetelor pentru pașapoarte, vizate într-o cauză penală de abuz în serviciu.

Astfel, în privința a nouă persoane, printre care un fost șef de instituție și angajați ai acesteia, urmărirea penală a fost terminată, iar cauza penală disjunsă în privința acestora a fost expediată cu rechizitoriu în instanța de judecată.

În privința a două din aceste persoane este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, iar în privința a 7 persoane este aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii constituie peste 817 milioane lei, în acest sens fiind aplicat sechestru pe 38 bunuri imobile.

Reamintim că, urmărirea penală pe acest caz, a fost pornită la 22 octombrie 2021, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit din interes material (art.327 alin.(2) din Codul penal), de către factorii de decizie din cadrul ÎS „CRIS Registru” și ulterior Agenției Servicii Publice. Ulterior, la 05 aprilie 2022, Procuratura Anticorupție a mai pornit o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat (art.327 alin.(3) din Codul penal). Aceste cauze penale au fost conexate într-o procedură unică.

Totodată, având în vedere neprezentarea mai multor persoane citate anterior pentru a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuiți/învinuiți, procurorii anticorupție au întreprins măsurile necesare prevăzute de legislație pentru asemenea proceduri.

În acest sens, procurorii anticorupție au înaintat demersuri în instanța de judecată, unde au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în contumacie, pe un termen de 30 zile, în privința unei persoane publice din cadrul Agenției Servicii Publice, precum și în privința a 3 reprezentanți ai mediului de afaceri care au fost beneficiarii efectivi a plăților achitate nejustificat, urmare a încheierii abuzive a unor acte juridice de către Agenția Servicii Publice, entitate succesoare a Î.S. „CRIS REGISTRU”.

Astfel, în rezultatul examinării demersurilor înaintate de către procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au emis mandate de arestare preventivă în privința celor patru persoane vizate supra, pe un termen de 30 zile.

Avînd în vedere caracterul transnațional al săvîrșirii infracțiunilor incriminate, în privința acestor persoane, dar și altor complici, urmărirea penală va continua în scopul administrării întregului probatoriu și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea acțiunilor infracționale.

Cauza penală este investigată de către Procuratura Anticorupție, SIS, SPIA și cu suportul CNA.

Despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală pe caz, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.

Concretizăm că, anterior Procuratura Anticorupție a informat opinia publică despre acțiunile întreprinse pe acest caz.

Ținem să precizăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanelor vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.

Share